Noile modificari legislative aduse Codului Fiscal
În data de 15 Iulie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial, Ordonanța de Guvern, pentru modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, cu măsurile ce urmează a fi puse în aplicare începând cu 01.08.2022 o parte și altă parte cu 01.01.2023, dar există unele măsuri ce vor intra în vigoare și la trei zile de la publicare.
În primele trei zile va intra în vigoare schimbarea modului de calcul a cifrei de afaceri din activitățile specifice (construcții și sectorul agro-alimentar), pentru care se acordă facilitate, se va lua in calcul doar anul in curs unde cifra trebuie sa fie de 80% din total, nu se va mai lua in considerare cifra de anul trecut. Atentie, cifra de afaceri totala reprezinta venituri totale din țară si străinătate, iar cifra din construcții / agricultura doar cea din Romania.
Începând cu veniturile lunii August 2022 vor fi implementate următoarele modificări fiscale:
- se vor majora contribuțiile pentru contractele part-time, astfel se va reveni la sistemul de acum doi ani, adică plata contribuțiilor la nivelul salariului minim (dacă salariatul nu însumează din total contracte part-time un salariu minim, dacă va însuma salariul minim, atunci va plăti contribuții pentru fiecare contract part-time, la nivelul salariului brut realizat)
- se va acorda facilitate în domeniul construcțiilor și sectorului agro-alimentar, doar pentru salariatii cu 8 ore/zi , salarii brute de minim 3.000 lei și maxim 10.000 lei,
- pentru veniturile din jocuri de noroc, se va aplică un impozit de 3% pentru sume de până în 10.000 lei, între 10.000 lei și 66.750 lei, impozitul va fi de 300+20%, iar peste 66.750 lei, impozitul aplicat va fi de 11.650+40%. Totodată, impozitul datorat pentru venituri din jocuri de noroc, slot machine, lozuri și alte jocuri tip cazinou, pentru venituri peste plafonul de 66.750 lei, impozitul se va calcula conform formulei menționate anterior, asupra fiecărui venit primit de un jucător, iar din rezultatul obținut se va scădea suma de 11.650 lei.
Începând cu ianuarie 2023 vor fi implementate următoarele modificări fiscale
Impozit microintreprindere:
- scăderea plafonului de trecere de la micro la profit de la 1.000.000 euro la 500.000 euro
- realizarea de venituri de minim 80% altele decât din consultanță și management
- se elimina cota de 3%, rămâne cota unică 1%
- obligativitatea de a avea minim un salariat cu 8 ore
- are acționari care dețin peste 25% din acțiuni la cel mult 3 societăți care se încadrează în noul sistem de microintreprindere
Impozit specific:
- se anulează impozitul specific pentru entități din domeniul horeca
- pot opta pentru plata impozitului micro, fără să se aplice regulile de ieșire specifice microintreprinderilor din alte domenii de activitate
- dispare scutirea de impozit pentru angajații sezonieri, că urmare a anulării impozitului specific
Impozitul pe dividende:
- cota de impozitare asupra dividendelor va crește de la 5% la 8%, pentru dividendele distribuite după dată de 01.01.2023
Cotele de TVA:
- crește cota de TVA la băuturile îndulcite de la 9% la 19%
- TVA la cazare, restaurante și catering se modifică de la 5% la 9%
- TVA aferentă achizițiilor de locuințe va fi permisă în cota de 5% pentru o singură tranzacție de până la maxim 600.00 lei exclusiv TVA
Impozitul pe venituri din chirii:
- se revine la obligativitatea declarării contractelor la ANAF
- se elimina cota forfetară de 40%, astfel impozitul de 10% se va aplică asupra venitului brut obținut
- se poate opta pentru impozitarea în sistem real, cu condiția tinerii evidenței veniturilor și cheltuielilor
Taxele pe proprietate:
- taxa pe proprietate va fi calculată în funcție de grilele notariale
- stabilirea destinației de utilizare va fi făcută în funcție de utilizarea majoritară
Impozitul pe profit reinvestit:
- se adaugă noi active scutite de impozit achiziționate din impozitul pe profit, active ce pot fi folosite în activitatea de producție și procesare cele care reprezintă retehnologizare
Deducerile personale:
- deducerile personale aplicate salariaților se acordă pe mai multe plafoane de venituri, astfel încât, un număr mai mare de salariați pot beneficia de acestea
- vor apărea două tipuri de deduceri, cea de baza și cea suplimentară
Plafon neimpozabil pentru venituri extrasalariale:
- acesta va fi de cel mult 33% din salariul corespunzător locului de muncă optat
Impozitul pe profit:
- o serie de domenii de activitate vor fi obligate începând cu anul 2023 să treacă la impozitarea pe profit (domeniul bancar, asigurări și reasigurări, piețe de capital și intermediere în acest domeniu, jocuri de noroc, explorare, dezvoltare și exploatare a zăcămintelor de petrol și gaze naturale)
Înființare registru achiziții locuințe:
- începând cu achizițiile aferente anului 2023, notarii vor fi obligați să înființeze și să țină evidență registrului electronic de achiziții locuințe cu cota de TVA redusă de 5%
Activități pe baza de normă de venit:
- contribuabilii pentru care venitul net este determinat pe baza de normă de venit și care în anul fiscal anterior depășesc un venit brut de minim 25.000 euro, au abligația să treacă la determinarea venitului în sistem real, începând cu anul fiscal următor
CAS și CASS pentru dividende și alte venituri din activități altele decât salariale:
- se introduc plafoane noi de plata a CAS pentru veniturile din alte activități decât salarii, respectiv, încadrarea în plafonul minim anual de 12 salarii minime sau 24 salarii minime pe economie
- se modifică și plafonul CASS, obligativitatea plății apare de la minim 6 salarii, 12 sau 24 de salarii minime.
La Cost Contab vei găsi o echipă de profesioniști care vă poate ajuta cu servicii din domeniul financiar-contabil. Contactează-ne pentru mai multe detalii!